Câteva sute de delegați social-democrați, reprezentând toate cele 69 de organizații municipale, orășenești și comunale din tot județul Hunedoara au fost prezenți sâmbătă, 7 septembrie 2019, la Conferința Organizației județene a PSD Hunedoara, pentru a-i desemna pe cei care vor conduce PSD în acest județ pentru următorii 4 ani. Semn că această organizație politică este...
An: 2019
Bogdan Ghirău, vulcăneanul care face senzație la ”Vocea României”
Printre concurenții celei de-a noua ediții a popularului show de televiziune ”Vocea României”, vulcăneanul Bogdan Ghirău a făcut senzație încă de la prima emisiune difuzată de PRO TV vineri, 6 septembrie. Bogdan Ghirău a întors trei scaune la ”Vocea României”, după ce a avut o interpretare excepțională a piesei „Come Together” a celor de la The...
”Viziuni de artist” la Galeria de artă din Lupeni
Constituind deja o prezență activă în viața social-culturală a municipiului Lupeni, frații Peter și Izabella Bot sunt protagoniștii unei noi expoziții de artă plastică de pe agenda bogatei activități expoziționale de la Galeria de Artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni. Vernisajul expoziției realizate de artiștii din Lupeni, Peter și Izabella Bot a avut loc sâmbătă,...
Ministrul Fondurilor Europene dă asigurări că Valea Jiului va avea buget special de dezvoltare în cadrul ITI
Prezentă sâmbătă, 7 septembrie, la Petroșani, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu a dat asigurări, în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu toți primarii de orașe și municipii ale Văii Jiului, că regiunea va avea parte de acces la fonduri europene dedicate, în cadrul Inițiativei Teritoriale Integrate (ITI) pe care Guvernul intenționează să o negocieze...
Seminar de pregătire pentru profesori, sub egida ”Lions Quest” la Petroșani
În perioada 5-6 septembrie 2019, Școala Gimnazială „I.G.Ducaˮ din Petroșani a găzduit cel de-al 87-lea seminar ”Lions Quest – Abilități pentru Dezvoltare ”, organizat sub egida Clubului Lions din Valea Jiului. În cadrul acestui seminar, un număr de 31 de profesori pentru învățământul primar din Valea Jiului au explorat curriculumul ”Lions Quest -Abilități pentru Dezvoltare”, descoperind...
Noul an școlar începe la Uricani sub cele mai bune auspicii
Noul an școlar începe la Uricani sub cele mai bune auspicii. Pe perioada vacanței de vară, toate unitățile de învățământ, fie el preșcolar, gimnazial sau liceal, au beneficiat de necesarele lucrări de igienizare și reparații, astfel septembrie încât copiii să aibă peste tot condiții optime pentru desfășurarea activităților didactice. Potrivit primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu,...
Sediu nou pentru Serviciul de Înmatriculări și Permise Auto din județul Hunedoara
Începând cu data de 9 septembrie 2019, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Hunedoara va funcționa într-un sediu nou. Este vorba despre un spațiu modern, care va fi deschis în incinta Complexului Comercial „Ulpia”, din municipiul Deva, B-dul 22 Decembrie Nr.37, et. 2. Serviciul Public Comunitar Regim Permise de...
Ministrul Sănătății în vizită la Spitalul de Urgență din Deva
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a vizitat vineri, 6 septembrie 2019, mai multe secții ale Spitalului Județean de Urgență din Deva, instituție medicală în care s-au derulat o serie de investiții finanțate de Ministerul Sănătății pentru modernizarea infrastructurii medicale și unde Consiliul județean implementează în prezent un important proiect de modernizare și dotare, realizat din fonduri...
“10 PENTRU SIGURANȚĂ”, campanie de informare și prevenire a infracționalității în unitățile de învățământ din județul Hunedoara
În perioada 7-20 septembrie a.c., toate structurile din teritoriu ale Ministerului Afacerilor Interne vor desfășura o campanie la nivel național, având ca scop pregătirea elevilor, părinților și profesorilor pentru un an școlar fără evenimente neplăcute. Activitățile se vor desfășura în cooperare, de următoarele instituții: Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara, Inspectoratul...
Drumul înapoi la școală e plin de creativitate la Shopping City Deva
Drumul înapoi la școală e mai distractiv ca niciodată anul acesta la Shopping City Deva. Ca să prindă energie pentru noul an educațional, micuții sunt așteptați începând de astăzi și până duminică, 8 septembrie, la atelierele de asamblat jucării motorizate LEGO Technic. 3 zone amenajate îi așteaptă pe copii cu celebrele piese colorate și de...
Românii călătoresc cu aproape 50% mai ieftin în vacanțele de toamnă
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a analizat prețurile vacanțelor de toamnă pentru cei care nu au consumat toate zilele din concediul pentru 2019. Numită și „vara indiană” sau „sezonul de catifea”, perioada care tocmai a început vine cu reduceri de prețuri considerabile pentru biletele de avion sau rezervări hoteliere. Românii care au...
Se anunță distracție și adrenalină în Pasul Vâlcan, la festivalul sportiv ”Castelul din Carpați””
O nouă ediție a festivalului sportiv ”Castelul din Carpați” de la Pasul Vâlcan, cea de-a șaptea din istoria acestui eveniment, este deja pregătită pentru startul care se va da pe 15 septembrie 2019. Eveniment organizat de autoritățile publice locale din municipiul Vulcan, împreună cu mai mulți promotori ai sportului din această localitate, festivalul ”Castelul din...
Filmele săptămânii 6-12 septembrie, la Cinema Luceafărul din Vulcan
Programul filmelor care vor rula în săptămâna 6-12 septembrie 2019, la Cinematograful ”Luceafărul” din municipiul Vulcan este următorul: Angry Birds: Filmul 2 – 3D / The Angry Birds Movie 2 (AG – Audienţă Generală) Sâmbătă, Duminică 14:00 (3D Dublat) Cod roşu în serviciile secrete / Angel Has Fallen (Premieră) AP 12 – Acordul părinţilor ptr. copii...
Investiții noi de 200 de miliarde pentru Spitalul Municipal Lupeni
Modernizarea infrastructurii din sănătate este una din temele de interes permanent și pentru autoritățile locale din municipiul Lupeni. Aici, în ultimii ani, s-au făcut o serie de investiții în reabilitarea clădirii Spitalului Municipal Lupeni și, mai ales, în achiziția de echipamente și apartură medicală de ultimă generație, atât din fonduri locale sau guvernamentale, cât mai...
La Petroșani, startul noului an școlar se dă în Parcul ”Carol Schreter”
Deschiderea oficială a noului an școlar 2019-2020 la Petroșani va avea loc luni, 9 septembrie 2019, în Parcul Central ”Carol Schreter”, de la ora 9,00. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi spune că i-a invitat și în acest an pe toți elevii și profesorii, dar și pe părinți și bunici într-un singur loc, pentru a...
Teatrul de Artă din Deva deschide noua stagiune cu piesa ”Și cu violoncelul ce facem?” de Matei Vișniec
Noua stagiune teatrală de la Teatrul de Artă din Deva se deschide vineri, 6 septembrie 2019, de la ora 19,00 cu premiera piesei ”Și cu violoncelul ce facem?” de Matei Vișniec, în regia lui Daniel Bucur. Din distribuția acestui spectacol fac parte actorii: Magda Catone, Mihai Panaitescu și Andreea Pascu iar muzica este semnată de...
”Momârlanii-s gazde bune” la Petrila
Orașul Petrila va fi, la finalul acestei săptămâni, gazda celei de-a VI-a ediții a Festivalului internațional de folclor intitulat ”Momârlanii, gazde bune”. Evenimentul este organizat de Asociația ”Junii Petrileni” condusă de Constantin Cigmaian, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara și susținut de autoritățile locale și județene, constituie una dintre cele...
Încep lucrările la sensul giratoriu de la Petrila. Și alte investiții ale CJH sunt în grafic.
Potrivit administratorului județului Hunedoara, Costel Avram, Consiliul județean Hunedoara a dat ”undă verde” pentru începerea investițiilor la configurarea noului sens giratoriu care va fi realizat pe DN 66 (E79) în zona Dărănești, la intersecția cu drumul de acces spre centrul orașului Petrila, dinspre Petroșani. Avram a precizat că lucrările vor începe de luni, 9 septembrie...
Primul Ministru Viorica Dăncilă și mai mulți lideri ai PSD vor fi prezenți la Conferința de alegeri a Organizației PSD Hunedoara
Președintele Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă – Primul Ministru al României, președintele executiv al PSD – Eurgen Teodorovici (ministrul Finanțelor), secretarul general al PSD Mihai Fifor (viceprim-ministru) dar și alți lideri ai social-democraților și alți membri ai Guvernului vor fi prezenți la finalul acestei săptămâni în județul Hunedoara. Aceștia vor participa sâmbătă, 7 septembrie, la...
Școlile din Lupeni sunt pregătite pentru noul an școlar. S-a stabilit și programul festivităților de deschidere.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a avut miercuri, 4 septembrie 2019, la sediul administrației locale, o întâlnire cu toți managerii instituțiilor de învățământ de pe raza localității. În cadrul acestei întrevederi a fost analizată situația fiecărei unități de învățământ în parte și au fost puse la punct ultimele detalii astfel încât debutul noului an școlar...
Judecătoarea Conta Mihaela Aurelia a fost desemnată președinte BEJ Hunedoara
În urma tragerii la sorţi din data de 4 septembrie 2019, efectuată la sediul Tribunalului Hunedoara, judecătoarea Mihaela Aurelia Conta a fost desemnată în calitate de președinte al Biroului Electoral Județean (BEJ) Hunedoara, constituit pentru alegerile prezidențiale din acest an. Tragerea la sorţi a fost efectuată în şedinţă publică, direct pe funcţii, de către Preşedintele Tribunalului Hunedoara,...
Marele Patriot român Avram Iancu omagiat la Serbările Naționale de la Țebea
O nouă ediție a Serbărilor Naționale de la Țebea, dedicate memoriei marelui patriot român Avram Iancu va avea loc duminică, 8 septembrie 2019. Evenimentul este organizat de Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, împreună cu Consiliul Județean Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Televiziunea Română şi Primăria...
”Origini”, primul festival de muzică electronică din Valea Jiului
Un proiect ambițios al unui tânăr din Valea Jiului își propune să aducă municipiul Petroșani pe harta festivalurilor naționale de muzică electronică în aer liber. Intitulat ”Origini-Magical Forest”, festivalul va debuta la finalul acestei săptămâni în zona Brădet. Timp de două zile, în 7 și 8 septembrie, de la ora 17,00 pe scena festivalului vor...
Ample lucrări de regenerare urbană la Uricani
Zona din fața blocului 13 din orașul Uricani a intrat, zilele acestea, într-o amplă etapă de modernizare. Lucrările sunt executate în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene, prin care autoritățile locale și-au propus să realizeze regenerarea urbană a falezei Jiului de vest, între cele două poduri care mărginesc orașul nou. Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu...
EDITORIAL de Valeriu Butulescu / Este Europa incapabilă să-și asigure oxigenul necesar vieții ?
Un Editorial de Valeriu Butulescu În anii secetoşi, incendiile vegetaţiei fac ravagii în numeroase locuri din lume. Lucrul acesta se întâmplă mai ales în zonele calde. Anul trecut, în Grecia s-a consumat o adevărată tragedie naţională, în focurile care au izbucnit murind vreo sută de oameni. Care este cauza acestor focuri? Unele au la bază...
S-a redeschis Bazinul de înot de la Petroșani, proaspăt renovat și igienizat
Intrat în cel de-al cincilea an de funcționare, Bazinul didactic pentru înot de la Petroșani a fost supus, timp de o lună, unei ample acțiuni de igienizare dar și unor necesare lucrări de reparații. Toate acestea au necesitat întreruperea activităților de aici, pe parcursul lunii august. La început de septembrie, Bazinul didactic pentru înot de...
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest și-a ales noua conducere. Mircea Bobora a preluat conducerea CDR Vest.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) Vest s-a întrunit marți, 3 septembrie la Deva, la sediul Consiliului Județean Hunedoara. În cadrul ședinței au fost aleși noul președinte și noul vicepreședinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest. Astfel, Mircea Flaviu BOBORA, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a preluat conducerea CDR Vest, fiind ales în funcția de președinte, iar...
Marcaje rutiere noi și semafor nou la Petroșani, în zona Școlii IG Duca
Traficul rutier a fost restricționat astăzi, preț de câteva ore, în centrul municipiului Petroșani, pentru a permite efectuarea noilor marcaje rutiere din intersecția bulevardului 1 decembrie 1918 și str. Șt.O.Iosif, necesare odată cu instalarea unor noi semafoare în imediata vecinătate a Școlii gimnaziale ”IG Duca” (sediul vechi). Aceasta este cea mai aglomerată trecere de pietoni...
Șomaj în ușoară scădere în județul Hunedoara
Potrivit unei noi analize statistice dată publicității de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, la sfârșitul lunii iulie 2019, în evidențele instituției erau înregistrați 5.787 șomeri (din care 2.985 femei), rata șomajului fiind de 3,28 %, cu 0,45 puncte procentuale sub valoarea înregistrată la finele aceleiași luni a anului 2018. Din totalul de...
Cinema ”Șerban Ionescu” Petroșani / Filmele săptămânii 4-8 septembrie
Programul filmelor care vor rula în săptămâna 4 – 8 septembrie 2019, la Cinematograful 3D ”Șerban Ionescu” din municipiul Petroșani este următorul: Miercuri, 4 septembrie 2019 Ora 17.00 IT: CAPITOLUL 2 – 2D – Durata 2h 49 min, horror, thriller, N-15 Preț 20 lei Ora 20.00 COD ROȘU ÎN SERVICIILE SECRETE – 2D – Durata...
Obraz de coif din perioada romană, exponatul lunii septembrie la MCDR Deva
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune publicului, pentru luna septembrie 2019, o nouă piesă din patrimoniul său istoric, în cadrul proiectului ”Exponatul lunii”. Este vorba despre un OBRAZAR DE COIF, din bronz, din perioada romană, descoperit în Forul (piaţa centrală) de la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Alegerea acestei piese nu este întâmplătoare, ci în...
Pentru evitarea riscului de pestă porcină, primarul Petroșaniului cere crescătorilor de animale atenție sporită
Chiar dacă la intrarea în Petroșani dinspre Defileul Jiului a fost instalată o barieră sanitară de protecție, iar un focar de pestă porcină a fost semnalat și la Vulcan, primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune că Petroșaniul nu se află în zona de protecție în care sunt instituite măsuri speciale privind creșterea animalelor. Cu toate acestea,...
”Pacea cu zmeii” o comedie de succes numitor comun între Valeriu Butulescu și… Grigore Vasiliu Birlic
O nouă știre culturală de ”top” ce poartă amprenta succesului de care se bucură dramaturgul petroșenean Valeriu Butulescu, vine tocmai de la Fălticeni , unde în perioada 26 august – 1 septembrie 2019 a avut loc Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret ”Grigore Vasiliu Birlic”. Aflat la cea de-a IX-a sa ediție, festivalul organizat în...
Dialog privind situația termoficării în Deva, la sediul CJH
La invitația președintelui Consiliului județean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, luni, 2 septembrie 2019 a avut loc, la sediul din Deva al Consiliului județean Hunedoara, o întâlnire la care au participat atât reprezentanții conducerii Termocentralei Mintia și ai Sindicatului Solidaritatea, cât și ai administrației județene, împreună cu administratorul public Costel Avram și deputatul de Hunedoara, Laurențiu Nistor....
La Petrila, zeci de copii își vor începe drumul în educație într-o grădiniță nou-nouță
Noul an de învățământ aduce pentru copiii din orașul Petrila și șansa de a-și începe activitatea educațională într-o grădiniță nou-nouță. Aceasta a fost ridicată în Lonea și va funcționa ca structură a Școlii gimnaziale ”Ana Colda” din consorțiul educațional al Colegiului Tehnic ”Constantin Brâncuși”. Noua grădiniță a fost construită cu fonduri guvernamentale, accesate de autoritățile...
Lucrări de reabilitare a locurilor de parcare din orașul Uricani
Administrația publică locală din orașul Uricani a demarat, în aceste zile, un nou program de investiții publice care vizează reabilitarea infrastructurii publice locale. De această dată, după cum informează primarul Dănuț Buhăescu, este vorba despre o serie de lucrări care au ca obiectiv reabilitarea mai multor zone de parcare publică de pe raza orașului Uricani,...
Tiberiu Iacob Ridzi: ”Lucrările de modernizare de la Muzeul Mineritului din Petroșani sunt în grafic”
Începute din primăvara acestui an, în cadrul unui proiect european accesat de municipalitatea de la Petroșani, lucrările de la Muzeul Mineritului din Petroșani se derulează în conformitate cu graficul stabilit de autoritățile locale de la Petroșani și antreprenorul angajat pentru implementarea acestei importante investiții publice de pe raza municipiului Petroșani. Stadiul lucrărilor este supravegheat zilnic...
Zonă de picnic ultramodernă în locul fostei mine de cărbune de la Valea de Brazi
Zona de vest a Văii Jiului, în special orașul Uricani și localitățile componente acestuia, se numără printre cele mai apreciate locuri de picnic din regiune, în sezonul de vară mii de oameni alegând să petreacă aici sfârșitul de săptămână sau zilele libere, împreună cu familia, la grătar și iarbă verde. Din păcate, în prezent zonele...
Centru comunitar integrat la Lupeni, pe fonduri europene
În municipiul Lupeni va funcționa un Centru comunitar integrat, destinat în principal activităților de socializare, educație și divertisment pentru cetățenii din comunitățile vulnerabile ale acestei localități. Centrul va funcționa în fosta clădire a stomatologiei din Centrul vechi al municipiului Lupeni, care urmează să fie reabilitată în acest scop, cu fonduri europene. Peste 400.000 de lei...
Regulament pentru atribuirea locurilor de parcare din municipiul Petroșani
Consiliul local al municipiului Petroșani a adoptat o hotărâre prin care este instituit, în premieră, un regulament pentru atribuirea locurilor de parcare de reședință, respectiv pentru aplicarea sistemului de parcare cu plată, pe raza localității. Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, această măsură a fost luată ca urmare a solicitărilor primite, în acest sens, din partea...
Antrenorul emerit Vasile Mărgulescu – cetățean de onoare al municipiului Petroșani
Municipalitatea din Petroșani a decis, în ședința de la finalul lunii august, să-i confere titlul de ”Cetățean de onoare al municipiului” antrenorului emerit Vasile Mărgulescu. Prof. Vasile Mărgulescu este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai apreciați antrenori de handbal din România, de numele său legându-se, în ultimii ani, performanțele remarcabile ale handbalistelor de la...
DESTINAȚII / Cap Kaliakra, balcanicul ”cap al bunei speranțe”
Dacă drumurile verii te duc pe litoral, fie pe românesc, fie pe cel bulgăresc, o vizită scurtă la Capul Kaliakra merită tot efortul. Aflat la vreo 70 de kilometri spre sud de Mangalia și la nici 30 de kilometri nord de Balcic, această limbă de pământ, lungă de aproape 2 kilometri, pătrunde semeață în Marea...
Apa Serv derulează o campanie generală de verificare a sistemului de apă și canalizare pe care-l operează
Dincolo de lucrările de anvergură care au loc în localitățile Văii Jiului în vederea modernizării rețelelor publice de apă și canalizare, programul de investiții din fonduri europene derulat în prezent de Apa Serv Valea Jiului a permis operatorului regional de apă și canalizare achiziționarea unor utilaje și echipamente moderne, de ultimă generație, cu ajutorul cărora...
Filmele săptămânii 30 august – 5 septembrie la Cinema Luceafărul din Vulcan
Programul filmelor care vor rula în săptămâna 30 august – 5 septembrie 2019 la Cinematograful ”Luceafărul” din municipiul Vulcan este următorul: Angry Birds: Filmul 2 – 3D / The Angry Birds Movie 2 (AG – Audienţă Generală) Sâmbătă, Duminică 15:00 (3D Dublat) Poveşti de groază de spus pe întuneric / Scary Stories to Tell in...
Dacă e Sibiu, e dans ! Dacă e dans, e Ansamblul ”Parângul” !
La mijlocul lunii august, mai exact în perioada 9-11 august 2019, Sibiul a fost gazda celei de-a XVI-a ediții a Festivalului Național Studențesc de Dans. Eveniment artistic de tradiție, având ca etalon calitatea actului artistic, Festivalului Național Studențesc de Dans de la Sibiu a reunit ansambluri și trupe de dansatori din centre studențești precum Iași, Cluj,...
Atelier de pictură ”Icoana pe sticlă”, la Deva
Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” este gazda unui inedit experiment cultural-artistic, organizat în parteneriat cu Asociația CreativAct și Primăria municipiului Deva sâmbătă, 14 septembrie 2019, de la ora 11:00. Este vorba despre atelierul de pictură ”Icoana pe sticlă”, care va fi susținut de artista hunedoreană Valentina Cristea în holul mare al Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva....
Trei zile de petrecere la ”Zilele orașului Hațeg”
În zilele de 30-31 august și 1 septembrie, se vor desfășura activitățile cuprinse în cadrul ediției 2019 a „Zilelor orașului Hateg”. În cadul evenimentului vor fi organizate mai multe spectacole artistice susținute de artiști renumiți, vor fi amenajate spații pentru zone dedicate comerțului cu produse artizanale, preparate tradiționale, dar și un parc de distracții cu...
Discuții pe tema termoficării în sistem centralizat în Valea Jiului
La sediul Primăriei municipiului Petroșani a avut loc în cursul zilei de joi, 29 august 2019, o întrevedere a reprezentanților autorităților locale și județene cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara, având ca scop identificarea soluțiilor care pot fi aplicate pentru asigurarea furnizării agentului termic pentru consumatorii de pe raza localităților Petroșani și Vulcan, care mai sunt...
Două zile cu folk de colecție la Clubul Barock din Petroșani
Vineri, 30 august și sâmbătă, 31 august 2019, iubitorii muzicii folk au ocazia de a se reîntâlni cu câteva dintre cele mai frumoase voci ale folkului românesc, în cadrul unui eveniment artistic de excepție organizat în curtea interioară a celui mai vechi club de rock din România: ”Barock” Petroșani. Serile muzicale folk de la Barock...
La Petroșani, timp de trei zile… ”Trăiască berea !”
Începând de vineri, 30 august și până duminică, 1 septembrie 2019, în zona Centrului Civic din municipiul Petroșani se va desfășura o nouă ediție a ”Festivalului Berii”. Evenimentul este organizat în parteneriat public-privat de către Media Press Event (firma cunoscutului producător artistic Ionuț Drăgotesc) și Primăria municipiului Petroșani. În cadrul acestui festival, timp de trei...