La mulți ani, minerilor de pretutindeni! Sănătate lor și familiilor celor care trudesc pentru bunăstarea noastră a tuturor! Odihnă veșnică ortacilor căzuți la datorie și consolare celor rămași în urmă ! Recunoștință tuturor! Noroc bun! Prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, Rectorul Universității din Petroșani
Mesaj de Ziua Minerului al președintelui PNL Hunedoara
În fiecare an, în această zi, gândul și prețuirea mea se îndreaptă spre cei ce trudesc în întuneric, pentru ca noi să avem lumină și căldură. Minerii din Valea Jiului au muncit și muncesc în condițiile cele mai grele, iar riscurile la care sunt supuși, îi transformă în veritabili eroi ai zilelor noastre. Tot astăzi aprindem o lumânare și rostim...
Mesaj de Ziua Minerului al senatorului PSD Cristian Resmeriță
Marcăm astăzi Ziua Minerului, un eveniment care are o încărcătură specială pentru fiecare dintre cetățenii Văii Jiului. Este o zi în care îi comemorăm pe cei care s-au jertfit pentru drepturile oamenilor şi pentru continuarea activităţii în acest spaţiu geografic, Valea Jiului, şi este o cinste şi onoare pentru mine să transmit acest mesaj alături de urările de sănătate, fericire...

Mesajul de Ziua Minerului al primarului municipiului Petroșani
Îi omagiem astăzi pe truditorii din subteran, pe cei care coboară în măruntaiele pământului pentru a aduce la suprafață LUMINA. Îi celebrăm acum, pe 6 august, ca în fiecare an, pe acești oameni bravi, hotărâți, curajoși și, poate, mai presus de toate, extrem de empatici și solidari, pe minerii noștri. Ziua Minerului reprezintă, deopotrivă, un moment de sărbătoare și de...

Efectele nefaste ale furtunii de joi seara, evaluate la Lupeni în Comitetul Local pentru Situații de Urgență
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în vederea evaluării efectelor nefaste pe care furtuna din după-amiza zilei de joi, 5 august 2021 le-a produs în această localitate. Aici, cântul puternic a dislocat acoperișul unui bloc de locuințe situat pe strada Parângului, pe o suprafață de circa 60 mp. Bucăți din acoperiș au căzut...

Stație publică pentru încărcarea mașinilor electrice la Petroșani
O primă stație publică de încărcare a vehiculelor electrice a fost deja montată la Petroșani, în imediata vecinătate a Primăriei, iar de la sfârșitul acestei săptămâni, aceasta va fi funcțională. Aceasta este prima stație publică de încărcare a vehiculelor electrice din Valea Jiului, fiind pusă la dispoziția Primăriei Municipiului Petroșani, cu titlu gratuit, pe o perioadă de doi ani, de...

Consultare publică cu privire la viitorul Program Operațional Regional
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional Vest – POR Vest 2021-2027, se află în plin proces de elaborare a noului program de finanțare, a cărui alocare financiară depășește 1,1 miliarde euro. ADR Vest vrea să vină mai aproape de cetățeni, să le cunoască nevoile, în vederea creșterii calității vieții,...
Emanoel Andronache (AUR Petrila): ”Demisia din partid a deputatei Ana Maria Gavrilă se datorează tinereții și lipsei de experiență politică”
Plecarea din AUR a deputatului hunedorean Ana Maria Gavrilă este pusă de colegii de partid ai acesteia din județul Hunedoara pe seama imaturității politice și a lipsei de experiență. Președintele AUR Petrila, Emanoel Andronache apreciază că acest lucru este relevat până și în motivele anunțate în presă de către fostul deputat al acestei formațiuni politice. ”Nu vreau să analizez motivele...

Continuă amenajarea de noi locuri de parcare la Lupeni
În ceea ce privește extinderea locurilor de parcare amenajate corespunzător, în municipiul Lupeni se acționează în mod constant, fapt care situează municipalitatea pe primul loc în topul administrațiilor locale din Valea Jiului și la acest indicator. Cu toate că în ultimii ani au fost realizate câteva sute de noi locuri de parcare, îndeosebi în cartierele de locuințe pentru a deservi...
Sesiune de toamnă pentru locurile rămase neocupate la Universitatea din Petroșani
În urma finalizării primei sesiuni de admitere de la cele trei facultăți ale Universității din Petroșani, locurile rămase disponibile, la buget sau cu taxă, atât pentru studiile universitare de licență cât și pentru cele de master, sunt puse la dispoziția celor care doresc să urmeze studiile academice la această universitate într-o nouă sesiune de admitere. Aceasta va avea loc în...

Cea mai dură cursă de ciclism din România, pe 7 august, la Pasul Vîlcan
Pasionații de ciclism vor avea ocazia să-și încerce măiestria, rezistența și limitele în cea mai dură cursă de ciclism din România, care va avea loc pe ”drumul lui Mihai Viteazu” de la Pasul Vîlcan. Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție este organizat de prof. Cătălin Valea, pasionat ciclist al Văii Jiului și este destinat tuturor iubitorilor acestui îndrăgit sport....

Filmul ”Tata mută munții” în proiecție specială la Cinema ”Șerban Ionescu” din Petroșani
TATA MUTĂ MUNȚII, cel mai nou film semnat de Daniel Sandu, vine într-o proiecție specială la Cinema ”Șerban Ionescu” din Petroșani luni, 9 august, începând cu ora 20:00. Regizorul filmului va fi prezent la proiecție și va răspunde întrebărilor publicului la final. Filmul spune povestea lui Mircea Jianu, un fost ofițer de informații, care află că fiul său a fost declarat...

Ziua Minerului, o sărbătoare dedicată minerilor de ieri și de astăzi ai Vulcanului
Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu și-a propus ca festivitățile publice organizate în această localitate cu prilejul ”Zilei Minerului” să iasă puțin din tiparele obișnuite și să îmbrace forma unui eveniment public de care să se bucure, în egală măsură, minerii de ieri și de astăzi ai Vulcanului, dar și toți membri comunității. ”Desigur că omagiul pe care-l aducem și cu...

Analize și abordări responsabile ale proiectelor europene derulate de CJH, la ADR Vest Timișoara
O echipă formată din funcționari din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Hunedoara și de reprezentanții instituțiilor subordonate sau implicate în proiectele instituției derulate cu fonduri europene, a avut în cursul zilei de miercuri, 4 august 2021, la Timișoara o întâlnire de lucru cu reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională. Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, care a condus echipa...

Angajați ai Apa Serv, ecologiști voluntari la Peștera Bolii
Între Asociația Petro Aqua, ai cărei voluntari se ocupă de managementul turistic de la Peștera Bolii și Apa Serv Valea Jiului există de ani de zile o excelentă colaborare și un parteneriat concretizat în derularea mai multor activități comune. O astfel de activitate, care se derulează deja de foarte mulți ani, este și ecologizarea constantă a pârâului Jupâneasa, al cărui...

Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase la Petroșani
Compania de salubritate Supercom SA, care asigură managementul deșeurilor în Zona IV Valea Jiului a SGID Hunedoara, informează că demarează o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase. În cadrul acestei acțiuni, care potrivit legii se derulează trimestrial, în data de sâmbătă, 7 august 2021, în intervalul orar 12,00-16,00 angajații Supercom SA vor desfășura activități de ridicare a acestor...

Geoparcul Țării Hațegului, laborator în aer liber pentru studiul sistemelor hidrografice și apelor subterane
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București a găzduit prima ediție a Școlii de vară INTER – ASPA „Radu Lăcătușu”. Lucrările s-au desfășurat la Centrul de Dezvoltare Durabilă „Ţara Haţegului-Retezat” al Academiei Române, în perioada 26-30 iulie. La eveniment au participat reputați profesori universitari și cercetători de la mai multe universități din țară și institute ale Academiei Române,...
Restricții de apă joi, 5 august, la Petroșani
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 05 august 2021, în municipiul Petroșani – între orele 09:00 ÷ 16:00. Zonele afectate: str. 1 Decembrie 1918, bl. 69 și bl. 71. Motivul restricției: remediere pierdere str. 1 Decembrie 1918, bl. 71, sc. 2. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea...

Pregătiri pentru potențialul nou val pandemic la Prefectura Hunedoara
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian a convocat miercuri, 4 august 2021, o întâlnire cu managerii unităților spitalicești hunedorene. La discuțiile care au avut loc la Instituția Prefectului – Județul Hunedoara au participat și subprefecții Oana Andreea Biriș și Lorincz Szell precum și directorul Direcției de Sănătate Publică, Sebastian Mezei. Întâlnirea a avut ca scop analizarea modului în care unitățile sanitare...

Expoziție de artă plastică semnată Adina Iuliana Ion la Galeria ”Iosif Tellmann” din Lupeni
Galeria de Artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni găzduiește, în luna august, expoziția de artă plastică aparținând artistului Adina Iuliana Ion, denumită generic: ”Care…te are…”. Artista Adina Iuliana Ion este medic pediatru la Spitalul Municipal Lupeni, dar și absolventă a Şcolii Populare de Artă din Timişoara şi membră a Asociaţiei Culturale ”Iosif Tellmann” din Lupeni, având la activ numeroase expoziţii personale...

Acțiunile sportive și caritabile organizate de Asociația „San Montan” din Petrila continuă și în acest an
Acțiunile desfășurate, în mod constant, de către Asociația ”San Montan” din Petrila au devenit deja un punct de reper pentru tinerii amatori de mișcare în natură și întreceri sportive, cu atât mai mult cu cât, nu de puține ori, efectele evenimentelor sportive organizate de această asociație sunt dublate și de unele cu caracter social sau umanitar. Este și cazul concursului...

Remedii naturale în lupta cu stările de anxietate: ce suplimente naturiste ajută la combaterea stresului și anxietății
Stresul sau evenimentele dificile pot duce deseori la apariția stărilor de anxietate. Acestea se manifestă prin stări de agitate, insomnii, amețeală, greață, afecțiuni ale sistemului digestiv fără o cauză fizică, senzație de teamă și panică, creșterea ritmului cardiac sau tremur. Atunci când apar în urma unor evenimente stresante sau traumatizante, stările de anxietate pot fi ținute sub control cu ajutorul...
Investiții europene pentru combaterea crizei sanitare la toate unitățile de învățământ din orașul Uricani
Nevoia combaterii eficiente a pandemiei a determinat și autoritățile publice locale din orașul Uricani să acționeze permanent pentru igienizarea spațiilor publice și, îndeosebi, a unităților de învățământ de pe raza localității. Măsurile de acest fel trebuie să continue și, având în vedere că, totuși, costurile aferente nu sunt ușor de suportat doar de la bugetul local, Primăria orașului Uricani a...

”Robotics Walley” by RO 063 WAFY, demonstrații de robotică la Luna Fest 2021 Lupeni
Luna Fest nu este doar despre distracție, ci și despre comunitate. Organizatoii festivalului care va avea loc în 21-22 august 2021 în municipiul Lupeni ne propun ca noaptea să dansăm pe muzica celor mai tari DJ care au trecut prin Valea Jiului, în timp ce ziua este rezervată tehnologiei. Astfel, o nouă ediție a apreciatului festival de robotică ”Robotics Walley”...

Blocul social M1 din Lupeni, pregătit să-și primească noii chiriași
O investiție realizată de autoritățile publice locale din municipiul Lupeni cu fonduri europene a reușit să schimbe soarta blocului social M1 de pe strada Viitorului care, dintr-o clădire degradată în proporție de aproape 90% a redevenit o clădire cu spații de locuit funcționale, moderne, spațioase și dotate corespunzător. Această șansa a apărut odată cu câștigarea de către Primăria municipiului Lupeni...

S-a stins și ultimul veteran de război din orașul Petrila
Vremurile în care ceremoniile și festivitățile ce marcau momente importante ale istoriei nației române se bucurau de prezența și discursul emoționant al veteranilor de război au intrat, de pe acum, ele însele în istorie odată cu trecerea în eternitate, rând pe rând, a celor care purtau cu mândrie și emoție însemnele acestui statut. Zilele acestea s-a stins și Dumitru Văduva,...

Pachete de igienă, din fonduri europene, pentru 14.000 de hunedoreni
Peste 14 mii de hunedoreni din toate cele 69 de localități ale județului Hunedoara vor primi pachete de igienă distribuite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Distribuirea acestora a început în aceste zile, cu sprijinul Instituției Prefectului și al Primăriilor. Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a desemnat o echipă din cadrul instituției, care asigură sprijin autorităților locale pentru distribuirea pachetelor...

Deputatul hunedorean Ana Maria Gavrilă renunță la AUR
Deputatul hunedorean Ana Maria Gavrilă a anunțat luni, 2 august 2021, prin intermediul unei postări făcute pe pagina sa de socializare, că a luat decizia de a părăsi formațiunea politica pe care o reprezintă în Parlament și de a deveni deputat independent. În opinia acesteia, AUR s-a îndepărtat de la obiectivele asumate înainte de alegerile din 2020 și pare a...
Restricții de circulație marți, 3 august, la Petrila
Apa Serv Valea Jiului informează că începând cu data de 03.08.2021, între orele 7.30 – 18.00, se va restricționa circulația în zona: parțial strada Republicii, parțial strada Minei, în vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru contractul de...

Alee de promenadă, odihnă și recreere amenajată cu bani europeni pe faleza din Uricani a Jiului de Vest
Aproape 20.000 de metri pătrați de teren de pe malul drept al Jiului de vest din zona urbană a orașului Uricani au devenit un spațiu public verde, elegant și util, după ce Primăria orașului Uricani a implementat aici un program de investiții în regenerare urbană, proiectul fiind finanțat cu fonduri europene nerambursabile. Proiectul administrației de la Uricani datează încă din...
Sesiune de admitere la Școala Doctorală de la Universitatea din Petroșani
La Universitatea din Petroșani se desfășoară, până la finalul lunii septembrie 2021 o nouă sesiune de admire la doctorat, destinată absolvenților de învățământ superior tehnic, care doresc să-și desăvârșească pregătirea academică la cel mai înalt nivel. Domeniile de doctorat disponibile la instituția academică din Valea Jiului sunt: Ingineria sistemelor; Inginerie și management; Inginerie industrială; Mine, petrol și gaze; Pentru acest...

Autoritățile locale de la Lupeni intenționează să dezvolte un proiect de extindere a stațiunii Straja la baza muntelui, în municipiul Lupeni
În mod constant, de câțiva ani buni, în special în sezonul turistic de iarnă, stațiunea turistică Straja este căutată de tot mai mulți turiști. Și în sezonul recent încheiat, mulți dintre cei care și-au propus să vină la schi în apreciata stațiune turistică din Valea Jiului au fost puși în situația de a-și schimba planurile, deoarece capacitățile de cazare din...

VALE, VALE… / O poezie de Mirela Cocheci
Vale, Vale și iar Vale, Unde-s timpurile tale? Unde-s doinele cântate? Jiu-n lung când te străbate? Unde-n codrii doinitori? Unde-s miile de flori? Unde-i glasul muntelui? Zumzetul pământului? Fără glas, fără cântare, Fără pâine, fără sare, Fără aurul din munte, Fără laurii din frunte… Vale, Vale și iar Vale…. Unde-s timpurile tale?

Diplome de excelență pentru sportivii Toma Coconea și Avram Iancu la ”Zilele municipiului Petroșani”
O scurtă festivitate a precedat concertul de gală al ediției din acest an a Zilelor municipiului Petroșani, aceasta fiind prilejuită de premierea apreciaților sportivi români Toma Coconea și Avram Iancu, ambii fiind cetățeni de onoare ai municipiului Petroșani. În semn de recunoștință a autorităților publice locale și a întregii comunități față de cei doi sportivi, ale căror performanțe fac cinste...

Teatrul de Artă din Deva duce piesa ”Oscar și tanti Roz” la Chișinău
Spectacolul de teatru „Oscar și tanti Roz” în regia lui Mihai Panaitescu, piesă ce face parte din repertoriul Teatrului de Artă din Deva, a fost selecționat pentru a participa la Festivalul Internațional Festis 2021, un apreciat festival de teatru organizat de către Teatrul Național Satiricus din Chișinău (Republica Moldova) Oscar și Tanti Roz” este povestea unui copil nedreptățit de soartă,...
Așa târziu ! Așa devreme ! / O poezie de Dorel Neamțu
Acum mă-ndrept spre Ziua bună Cu pași răzleți, cu pași pe Lună Și dintr-un cuib un pui tot geme Așa târziu ! Așa devreme ! În brațe port a tale visuri Privesc la cer, privesc abisuri Și singur parcă-s în pustiu Așa devreme ! Așa târziu ! Te-aștept și azi lângă izvor Cu vise dulci să te înfășor...

Maraton al poștașilor hunedoreni la ”Marșul factorilor poștali”
Că factorii poștali sunt oameni sportivi, prin însăși natura lor, nu poate contrazice nimeni. Cu toate acestea, în dorința de a demonstra că, dincolo de alergătura lor de zi cu zi, de la o casă la alta, de la o stradă la alta, dintr-o localitatea în alta, sunt și alergători pasionați pe terenul de sport, poștașii hunedoreni s-au întâlnit la...

În județul Hunedoara se construiește ”Dinosaur World Transylvania”, cel mai mare parc de distracții ”Dino Land” din Europa de Est
După grădinile aristocratice romane de la Banpotoc, construite de un italian îndrăgostit de județul Hunedoara, un alt investitor privat, de data aceasta un american de origine română, a demarat o investiție uriașă în construirea unui alt punct de atracție pe harta turistică a județului. Astfel, pe un areal de circa 40 de hectare situat pe Valea Dinozaurilor din Țara Hațegului,...

Municipiul Lupeni, platou de filmare pentru producții cinematografice
Pentru câteva zile, municipiul Lupeni s-a transformat în platou de filmare, în mai multe locuri din oraș fiind realizate scene dintr-o coproducție cinematografică româno-americană. O parte a filmărilor au fost realizate și la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni, clădire monument cu o arhitectură aparte. Potrivit primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță aici au fost turnate secvențe pentru mai multe scene ale...

Salvamont Romania aniversează 52 ani de activitate cu o nouă versiune a aplicației sale de mobil
Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (Salvamont România), unicul serviciu de salvare montană din țara noastră, marchează 52 ani de activitate sub denumirea Salvamont și 117 ani de la atestarea primelor structuri organizate de salvare montană. Ziua aleasă pentru această aniversare a fost stabilită pentru 1 august, începutul celei mai dificile luni din an pentru salvatorii montani, cu cele...

Dublă aniversare marcată la Muzeul Mineritului din Petroșani
În aceste zile se împlinesc 60 de ani de la înființarea Muzeului Orășenesc Petroșani (azi Muzeul Mineritului) și 70 de ani de la prima sărbătorire a Zilei Minerului Român. Muzeul Mineritului, unic în țară prin profilul său, a fost înființat în baza Deciziei Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara în data de 4 august 1961. Inițial, muzeul a funcționat într-o altă...

Expertizele de laborator ale cercetătorilor INCD INSEMEX Petroșani sunt recunoscute la nivel internațional
Cu toate că în cadrul Laboratorului de Echipamente electrice de putere al INCD INSEMEX Petroșani, media de vârstă a celor 8 cercetători care activează aici este de numai 42 de ani, rezultatele muncii acestora sunt recunoscute nu doar la nivel național, ci și internațional. Șeful laboratorului, dr.ing. Mihai Magyari spune că acest lucru este certificat încă din anul 2007. ”Procedurile...

Fonduri mai mari pentru spitalele hunedorene în semestrul II al anului 2021
Conform noilor contracte semnate cu Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, spitalelor din județ le sunt alocate pentru perioada august – decembrie 2021, fonduri financiare mai mari cu 9,8 milioane lei față de sumele primite în aceeași perioadă a anului trecut. Prefectul județului, Călin Petru Marian, a solicitat conducerii C.A.S. Hunedoara, reprezentată de Adrian David – director general interimar, ca...

Apa Serv montează cișmele cu apă potabilă în vecinătatea cimitirelor din Valea Jiului
Dincolo de obligațiile care le revin prin însăși obiectivul lor de activitate, reprezentanții operatorului de apă potabilă din Valea Jiului derulează, în mod constant, o serie de activități și mici investiții care, deși nu intră în atributul lor profesional, vin în folosul locuitorilor. Un exemplu edificator în această direcție îl constituie punctele de odihnă prevăzute cu cișmele de distribuție gratuită...

Compact și Petrică Mâțu Stoian, ”capi de afiș” la Zilele Municipiului Petroșani
La Petroșani, începând de vineri, 30 iulie 2021 și până duminică, 1 august 2021 se desfășoare o nouă ediție a ”Zilelor municipiului”. Evenimentul a fost reluat după un an în care, din pricina pandemiei, nu s-a mai putut desfășura. Anul acesta, Zilele municipiului Petroșani sunt organizate de o firmă privată, condusă de cunoscutul jurnalist TV Ionuț Drăgotesc, iar întregul eveniment...

”Caravana culturii” revine, în luna august, la Lupeni
Un proiect inedit, care propune în mod constant iubitorilor de cultură din mai multe orașe ale țării întâlniri cu o seamă de scriitori, artişti, jurnalişti, sociologi, oameni de ştiinţă şi cultură, revine în actualitate după un an de pauză, impus de pandemia de coronavirus. Desfășurat sub genericul ”Caravana culturală” acest proiect este inițiat de Asociația Culturală Rusidava și, în timp, și-a...

Pagube produse de ploi și inundații la Vulcan
Ploaia torențială din după-amiaza zilei de miercuri, 28 iulie 2021 a afectat mai multe case, terenuri și drumuri din zona Crividia, localitate componentă municipiului Vulcan. Potrivit primarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu în urma scurgerilor de pe versanți s-au produs inundații care au afectat un număr de 10 case, dar și mai multe terenuri din zonă. Situația din teren a fost...

Ziua Imnului Național sărbătorită la Deva
În „Piața Tricolorului” din Deva s-a desfășurat astăzi un ceremonial public organizat cu ocazia sărbătoririi „ZILEI IMNULUI NAȚIONAL”. Ziua imnului naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită în fiecare an la 29 iulie. La această dată, în anul 1848, „Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul...

7 lucruri pe care orice student la medicină ar trebui să le ştie
Meseria de medic implică o mare parte de necunoscut şi numeroase variabile, iar drumul până la ea este lung, anevoios şi solicitant, mai ales dacă nu eşti un student organizat şi meticulos. Indiferent de specializarea aleasă, orice tânăr care doreşte să devină student la medicină, ar trebui să aibă în vedere câteva lucruri esenţiale care îl vor ajuta să facă...

Consiliul județean Hunedoara / Anunț ședința publică a CJH din 30.07.2021
În temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de 30.07.2021, ora 11:00 se va desfășura în sistem de videoconferință, ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Hunedoara nr.19/2019 privind stabilirea salariilor...
