Imnul studențesc ”Gaudeamus igitur !” a răsunat luni, 4 octombrie 2021, din nou în Dealul Institutului, anunțând debutul unui nou an universitar, al 73-lea din istoria Universității din Petroșani. Alături de studenții admiși în primul an, dar și de cei care deja fac parte din comunitatea studențească a acestei instituții de învățământ superior, au fost...
Categorie: Educație
Dascălii, sărbătoriți cu prețuire la Lupeni, de Ziua Educației
Pentru alte 6 dintre cadrele didactice de la unitățile de învățământ din municipiul Lupeni, care au adunat la catedră mai bine de 4 decenii de viață dedicată Educației, sărbătoarea Zilei Internaționale a Educației a avut anul acesta o semnificație cu totul și cu totul aparte. Iar asta nu atât datorită faptului că, după o carieră...
Sărbătoare a cărții, culturii și divertismentului, la Deva, în ”Noaptea Bibliotecilor”
Una dintre cele mai îndrăgite activități culturale organizată, în mod tradițional în prima sâmbătă a lunii octombrie, de către Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, sub genericul Noaptea Bibliotecilor, a ajuns la ediția a X-a. Tocmai de aceea, Biblioteca Județeană s-a străduit să alcătuiască un program cultural cât mai atractiv, cât...
Premiile și bursele ”Iancu de Huneodara” decernate la Deva în cadrul Galei Excelenței în Educație
Ediția a V-a a Galei Excelenței Hunedorene, eveniment organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, sub auspiciile Marii Loji Naționale din România, împreună cu Capitúl al Ordinului Eastern Star Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a prilejuit decernarea premiilor și burselor „Iancu de Hunedoara” Astfel, au fost decernate 7 premii „Iancu de Hunedoara”...
Serviciile educaționale dezvoltate de Salvați Copiii în comunități vulnerabile reduc semnificativ riscul abandonului școlar și al excluziunii educaționale
În 2020, 275.000 de copii români cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani nu erau înscriși în nicio formă de învățământ (primar, gimnazial, liceal sau profesional), nivel similar cu cel din anii trecuți, în vreme ce 45.000 de copii din ciclurile primar, gimnazial și liceal abandonează anual școala. Rezultatele programului complex de reinserție educațională...
Noul an universitar începe la Universitatea din Petroșani cu prezența fizică a studenților în amfiteatre
Studenții Universității din Petroșani revin la cursuri, începând de luni, 4 octombrie 2021, dată la care este programată să aibă loc deschiderea oficială a noului an universitar la toate cele trei facultăți din componența instituției de învățământ superior din Valea Jiului. Deschiderea noului an universitar va avea și un moment festiv, care se va desfășura,...
Cum faci trecerea de la „Nu știu ce fac după facultate” la „M-am angajat”?
Până în 2025, peste 85 de milioane de locuri de muncă vor suferi schimbări și 97 de milioane de poziții noi vor fi create, conform studiului realizat de LinkedIN în 2021. Într-o piață aflată mereu în schimbare, competențe precum responsabilitate, adaptabilitate, comunicare, organizare sau creativitate sunt printre competențele de bază pe care un tânăr este...
Premiile Constantin Chiriac 2021. Tablete și premii în bani pentru copiii talentați din satul Prisăcani, Iași
Cea de-a VII-a ediție a Premiilor Constantin Chiriac va avea loc în 30 septembrie 2021, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare....
Premii pentru participanții la ”Centenarul criticilor”, eveniment educațional organizat de Biblioteca județeană din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a continuat seria de evenimente dedicate marilor personalități culturale printr-o interesantă prezentare organizată la sfârșitul lunii septembrie la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva. În fața elevilor au fost prezentate personalitățile a trei mari critici literari români care au marcat viața literară românească în...
Artiștii Cenaclului ”Pas cu pas” din Lupeni, premiați pentru activitate
Activitatea Cenaclului ”Pas cu pas” din municipiul Lupeni a împlinit anul acesta un deceniu, odată cu debutul seriei de spectacole organizate sub egida acestei grupări artistice coordonate de inimosul șlefuitor de talente Petronela Baldovin. Pentru a marca acest eveniment, vineri, 24 septembrie 2021, în sala Palatului Cultural ”Minerul” din municipiul Lupeni a avut loc un...
Spectacol artistic pentru toți dascălii din Lupeni, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației
Cu prilejul Zilei Internaționale a Educației, sărbătorită la început de octombrie în toată lumea, Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni oferă drept cadou aniversar tuturor cadrelor didactice din învățământul lupenean un spectacol artistic de calitate. Astfel, profesorii de la toate școlile, grădinițele și liceele din municipiul Lupeni sunt invitați duminică, 3 octombrie 2021, ora...
Peste 230 de elevi din județul din Hunedoara continuă programul Digitaliada în anul școlar 2021 – 2022
Elevii și profesorii din Școala Gimnazială Băcia și Școala Gimnazială Bretea Română din județul Hunedoara vor continua să învețe anul acesta în laboratoare digitale complet echipate de Fundația Orange cu tablete și echipamente IT prin programul Digitaliada. În plus, ei vor putea utiliza peste 3.500 de lecții, teste și exerciții pentru diferite discipline, o secțiune...
Lideri noi în Liga Studenților de la Universitatea din Petroșani
Organizație reprezentativă a studenților din cadrul Universității din Petroșani, Liga Studenților UPET și-a desemnat, prin votul dat în cadrul Adunării Generale din 25 septembrie 2021, noua echipă de conducere. Astfel, în anul universitar 2021-2022, reprezentanții studenților din cadrul celor 3 facultăți ale Universității din Petroșani, au stabilit ca din componența Consiliului Director al Ligii Studenților...
Comunicat de presă lansare proiect ”Tinerii au nevoi și noi avem nevoie de tineri”
În data de 20.09.2021 a avut loc conferința de lansare organizată pentru proiectul: “TINERII AU NEVOI ȘI NOI AVEM NEVOIE DE TINERI”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, Axa Prioritară 1: Initiativa “Locuri de muncă pentru tineri”. Evenimentul a avut loc online pe platforma Zoom, începând cu ora 12:00 și a marcat demararea proiectului. În...
Noaptea Cercetătorilor aduce în atenția elevilor energia regenerabilă din Geoparcul Țării Hațegului
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București și Geoparcul aspirant UNESCO Ținutul Buzăului se alătură Nopții Cercetătorilor Europeni 2021. Evenimentul va avea loc, la nivel național, în 24 și 25 septembrie. Ediția din acest an are ca temă principală energia verde prin „ReCoNnect – The Green Deal” și invită publicul larg la...
Elevii hunedoreni cu nora 10 la Bacalaureat au fost premiați de Guvern
Potrivit unei decizii adoptate de Guvernul României, elevii care au obținut nota generală 10 la examenul de Bacalaureat din acest an beneficiază de un premiu în valoare de 3000 de lei. Prevederile HG nr. 899/19.08.2021, dublate de Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 5185/01.09.2021 au fost puse în aplicare și în județul Hunedoara, unde 5 absolvenți...
”Lecții din școala vieții”, lecturi de vacanță despre antreprenori de succes la Universitatea din Petroșani
Universitatea din Petroșani în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara și Liga Studenților UPET organizează, joi 23.09.2021 ora 19.00 pe platforma zoom o întâlnire interactivă cu studenții, dar și cu toți cei interesați să cunoască poveștile unor antreprenori de succes din țară și de peste hotare, cadrul evenimentului ”Lecții din școala vieții”...
Rezultatele sesiunii de toamnă a admiterii la Universitatea din Petroșani
Universitatea din Petroșani a publicat rezultatele celei de-a doua sesiuni de admitere, organizată în luna septembrie 2021, pentru locurile rămase disponibile după finalizarea sesiuni de admitere din iulie. Lista completă a rezultatelor admiterii la toate cele 3 facultăți componente, atât pentru studiile de licență cât și pentru cele de master poate fi consultată pe pagina...
„Centenarul criticilor” marcat la Biblioteca județeană din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 28 septembrie 2021, la ora 1300, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Sala „Liviu Oros”, o manifestare cultural-educativă intitulată „Centenarul criticilor”. În fața publicului vor fi prezentate cu acest prilej personalitățile a trei mari critici literari români care au marcat...
Smart Energy, un nou concurs online lansat de E.ON pentru elevii de gimnaziu preocupați de economisirea energiei
Copiii vor să fie luați în seamă de colegi, prieteni, dar și de părinți , bunici sau profesori. Își doresc să aibă un cuvânt de spus și să fie un exemplu pentru cei din jur. Iar atunci când inițiativele lor se îndreaptă spre protecția mediului, prin economisirea surselor de energie și folosirea energiei verzi fiecare...
”Noaptea cercetătorilor europeni” la Petroșani
Grație parteneriatului încheiat între Universitatea din Petroșani și Biblioteca Copiilor ”Gheorghe Ittu” din orașul Petrila, municipiul Petroșani face parte din rândul localităților din România care vor găzdui anul acesta ”Noaptea Cercetătorilor Europeni”. Evenimentul, care se desfășoară simultan în toate țările europene, are loc anul acesta într-un sistem hybrid, în perioada 24-25 septembrie 2021. În valea...
Asociația „Copii pentru Viitor”, sprijin pentru un start cu dreptul al noului an școlar
Pentru ca noul an școlar să înceapă cu dreptul pentru cât mai mulți copii care provin și din medii sociale defavorizate, voluntarii Asociației ”Copii pentru Viitor” s-au mobilizat și în această toamnă, în cadrul unui proiect social-umanitar intitulat ”Vreau și eu la școală !” Potrivit reprezentantului acestei asociații, Anca Iordănescu, au fost puse la dispoziția...
Primarul Dănuț Buhăescu, un aliat de nădejde al învățământului din orașul Uricani
Noul an școlar începe la Uricani, așa cum se întâmplă deja de ani buni în acest oraș al Văii Jiului, sub cele mai bune auspicii. Asta deoarece preocupărilor părinților și dascălilor în vederea pregătirii fiecărui noului an școlar, li s-au adăugat întotdeauna cele ale autorităților administrației publice locale. Pentru primarul Dănuț Buhăescu, școala a însemnat...
Programul festivităților de deschidere a anului școlar în municipiul Lupeni
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a avut în aceste zile o întrevedere cu toți directorii unităților de învățământ de pe raza localității, împreună cu care a analizat modul în care grădinițele, școlile și liceele din municipiul Lupeni sunt pregătite pentru noul an școlar 2021-2022 care începe săptămâna viitoare. Din discuții a rezultat faptul că, din...
Școlile din Vulcan sunt pregătite pentru noul an școlar în orice variantă
Fie că vorbim de învățământ fizic, în sălile de clasă, de învățământ pe platformele on line sau de învățământ hibrid, întregul sistem educațional din municipiul Vulcan este pregătit pentru ca noul an școlar nu doar să înceapă sub cele mai bune auspicii, ci să se deruleze similar pe tot parcursul anului. Asigurările vin chiar din...
Scrisoare deschisă pe tema situației din Educație, transmisă de deputatul hunedorean Natalia Intotero Președintelui României și Guvernului
Deputatul hunedorean Natalia Elena Intotero, președinte al Comisiei pentru Învățămât de la camera Deputaților arată că, la începutul acestui an, datele oficiale privind numărul elevilor care nu pot participa la școala online arătau că 237 de mii nu au acces la internet, iar 287 de mii nu au echipamente IT. Pentru aceștia, guvernul a achizițonat...
Instituţiile de învăţământ din Petroșani sunt pregătite pentru noul an şcolar
Directorii unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Petroșani au avut, în cursul zilei de 7 septembrie 2021, o întrevedere cu reprezentanții administrației publice locale, în cadrul căreia au fost analizate o serie de aspecte deosebit de importante, cu privire la pregătirea școlilor din Petroșani pentru începerea noului an școlar. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob –...
Stațiunea Parâng, gazdă de succes pentru campionii sportului minții la Cupa Parângul Mic
Zeci de tineri iubitori ai sportului minții au urcat, la finalul săptămânii trecute, în stațiunea Parâng din municipiul Petroșani pentru a participa la o competiție șahistă devenită deja una importantă în tabloul național al concursurilor de șah din România. Ajunsă la ediția a doua, ”Cupa Parângul Mic” la șah, turneul de șah organizat de ACS...
18 septembrie – Ziua de Curățenie Națională
Pentru a opta oară în ultimul deceniu, „Let’s Do It, Romania!” se pregătește să devină cea mai importantă zi de curățenie națională din România. Evenimentul, care anul acesta va avea loc pe 18 septembrie, marchează o amplă acțiune în care, timp de o zi, voluntarii vor strânge deșeurile din natură. Diana Eva Diniș, coordonatorul zonal...
Comunicat de presă / A început proiectul “Cetățenie vulcăneană”
Proiectul “Cetățenie vulcăneană”, implementat de Asociația Academia pentru Democrație, Comunitate și Mediu, în parteneriat cu Primăria Municipiului Vulcan, a început. În cadrul acestuia, peste 100 de elevi ai Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazu” vor învăța ce înseamnă participarea publică și care sunt instrumentele acesteia. În perioada de desfășuare a proiectului, tinerii vor avea ocazia să discute...
”Cercetașii României” și voluntari ai Crucii Roșii se întâlnesc în tabără la Costești
Promovarea unui stil de viață sănătos este tema unei tabere de cercetași care va avea loc în județul Hunedoara. Aceasta urmează să se desfășoare în perioada 6-9 septembrie 2021, la Centrul de Agrement Costești, fiind organizată de Centrul local „Daos” din Deva, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, cu sprijin financiar din partea Ministerul Tineretului și Sportului....
Daruri de început de an școlar pentru copiii din Lupeni și Uricani, via Lions Club Valea Jiului
În perspectiva începerii noului an școlar, mai multe ghiozdane echipate cu rechizite școlare (caiete, creioane, pixuri, creioane colorate, truse de geometrie, bloc desen etc.), dar și materiale de protecție împotriva Sars-CoV 2 (măști de protecție sanitară, dezinfectant) și pachete cu dulciuri vor ajunge la copiii de la Asociația Umanitară ”Casa de Copii Lupeni” dar și la...
”Descoperă Hunedoara”, concurs de fotografie sub egida Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara organizează concursul de fotografie cu titlul ”DESCOPERĂ HUNEDOARA”. cu scopul de a creștere gradului de stimulare a creativității tinerilor în domeniul cultural artistic, în același timp vizând creșterea gradului de implicare a tinerilor în viața culturală și promovarea de către aceștia a județului Hunedoara. Concursul se adresează tuturor tinerilor...
Doi elevi din Petroșani în finala concursului național de robotică Nextlab
Doi elevi ai Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani au reușit performanța de a se califica la faza finală a concursului național de robotică Nextlab.tech. Este vorba de elevul Zsolt Kutasi din clasa a VII-a M de la Școala Gimnazială Avram Stanca Petroșani – secția maghiară și elevul Antoniu Szedlacsek din clasa a X-a a...
Promovabilitate sub 30% la Bacalaureatul de toamnă, în județul Hunedoara
Ministerul Educației a publicat rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2021. Potrivit rapoartelor statistice la nivelul județului Hunedoara, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 28,18%, mai mică față de cea din sesiunea august-septembrie 2020, care a fost de 31,42%. Pentru absolvenții promoției...
Euro Jobs / Comunicat de presă proiect ”A doua șansă cu dascăli de prima mână”
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN Hunedoara, in calitate de Beneficiar, alături de partenerul său EURO JOBS SRL din Petroșani, implementează proiectul „A doua șansă cu dascăli de prima mână”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, Axa Prioritară 6 Educație si competențe, Componenta 1 Măsuri de educație de tip „A doua șansă” – regiuni mai puțin dezvoltate,...
Festivitate sub semnul excelenței pentru seniorii de aur ai Lupeniului
Seria evenimentelor cultural-artistice din programul ediției din acest an a ”Zilelor municipiului Lupeni” a fost completată de o festivitate cu emoții aparte, în cadrul căruia reprezentanții Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni s-au întâlnit cu cele 12 familii din localitate care anul acesta au atins o performanță cu adevărat de aur: 50 de ani...
Ecouri, vibrații și ovații după Luna Fest Lupeni 2021
Admirabil curajul, pasiunea și profesionalismul cu care o echipă de tineri studenți din Valea Jiului, coalizați în jurul ambițiosului artist și impresar Andrei Popa din Petroșani, au reușit să organizeze, în premieră, în Valea Jiului, un eveniment artistic care așază, de pe acum, Lupeniul în rândul orașelor cu festival de muzică modernă din România. ”Luna...
Sesiune de admitere pentru clasele de învățământ terțiar nonuniversitar la Universitatea din Petroșani
Universitatea din Petroșani organizează, în paralel cu sesiunea de admitere pentru locurile rămase disponibile la specializările de licență și master, un concurs de admitere pentru clasele din cadrul Colegiului de învățământ terțiar nonuniversitar (CITN-UPET) pe domenii, la calificările/specializările autorizate să funcționeze provizoriu de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP). Noutatea...
Brezele de Valea Jiului – o realitate
Autor: dr. DUMITRU GĂLĂȚAN JIEȚ Brezele de Valea Jiului numite şi Brezele de Petrila sau de Petroşani îşi au originea de formare în Valea Jiului, aşa după cum le arată şi numele. Acest lucru este subliniat şi de profesor Gheorghe Neaţă – Directorul general coordonator R.G. „Dacia” Hunedoara. Acesta subliniază cu tărie, faptul că: „Rasa...
Apa Serv Valea Jiului, punct de informare turistică și laborator de educație alternativă
Deja de câțiva ani buni, popasurile turistice amenajate de Apa Serv Valea Jiului, în imediata vecinătate a stațiilor de tratare de la Taia, Jieț și Valea de Pești sau de la stația de captare de lângă telegondola de la Vulcan au devenit puncte de atracție pentru turiștii care vizitează Valea Jiului la fel cu sunt...
Pelerini cu inimi de bravi români la Memorialul Eroilor de la Pasul Vîlcan
Forfota de oameni care au urcat sâmbătă, 21 august 2021 la cota 1621 în Pasul Vîlcan din munții cu același nume, la Memorialul Eroilor din Marele Război al Reîntregirii Neamului, ne face să credem că patriotismul, naționalismul și cultul eroilor sunt încă sentimente vibrante în inimile unor oameni pentru care sacrificiul înaintașilor nu a fost...
În tabără la școală, pentru a descoperi ”Viața la Sântămăria – Orlea”
O tabără pentru elevi este de obicei sinonimă cu relaxarea, distracția, și plecatul de acasă într-o altă localitate. În plus, presupune suportarea unor cheltuieli din partea părinților. Pentru că o parte dintre elevii școlii nu își permit să plece în vacanță de acasă, directorul și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Sîntămăria Orlea au decis...
Start într-o nouă ediție a ”Nedeii Vulcănene” – Zilele municipiului Vulcan
Începând de astăzi și până duminică, la Vulcan se derulează o serie de evenimente sportive, culturale și artistice, în cadrul celui mai apreciat eveniment public al acestei comunități, Nedeia vulcăneană, cel mai longeviv de acest fel din istoria Văii Jiului. Evenimentele debutează cu întrecerile sportive de masă, la care sunt invitați, în primul rând copiii,...
Ioana Terteci Popescu din Petroșani, printre laureații Salonului Național de Fotografie ”Fotogeografica 2021”
Ediția jubiliară a Salonului Național de Fotografie ”Fotogeografica”, a 25-a din istoria acestui apreciat concurs de fotografie destinat, în principal, elevilor și studenților pasionați de fotografie, dar și tuturor celor interesați de arta fotografică, și-a desemnat, zilele trecute, câștigătorii. Între laureații din acest an se numără și Ioana Terteci Popescu din Petroșani, care a fost...
În Geoparcul Țării Hațegului, cercetătorii reconectează comunitățile locale la rezultatele științifice
Un grup de cercetători de la mai multe institute de cercetare din țară a venit în Geoparc cu scopul de a aduce știința mai aproape de publicul larg. Întâlnirea desfășurată în Geoparc a fost găzduită de Casa pentru Știință și Artă „Dumitru Huzoni” din comuna General Berthelot. La ea au luat parte profesori și elevi...
Tudor Nicolau, reprezentantul Văii Jiului la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics din Rusia
Tudor Cristian Nicolau este fără îndoială un copil special. Ambițios, curajos și pasionat de tot ceea ce înseamnă sportul și aventura, Tudor urcă cu siguranță în topul tinerilor de excepție ai Văii Jiului, anul acesta el fiind desemnat să reprezinte Valea Jiului și România la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics din Kazan, Rusia, din ianuarie 2022....
Din această vară, albina devine supererou în Geoparcul Țării Hațegului
V-ați gândit vreodată cum ar fi viața noastră și a plantelor fără zumzetul albinelor? ”Albina Super Erou. 100 de milioane de ani în slujba mediului” este proiectul desfășurat pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București care trage un semnal de alarmă, într-un mod inedit, asupra impactului pe care l-ar putea avea...
Sesiune de toamnă pentru locurile rămase neocupate la Universitatea din Petroșani
În urma finalizării primei sesiuni de admitere de la cele trei facultăți ale Universității din Petroșani, locurile rămase disponibile, la buget sau cu taxă, atât pentru studiile universitare de licență cât și pentru cele de master, sunt puse la dispoziția celor care doresc să urmeze studiile academice la această universitate într-o nouă sesiune de admitere....
Geoparcul Țării Hațegului, laborator în aer liber pentru studiul sistemelor hidrografice și apelor subterane
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București a găzduit prima ediție a Școlii de vară INTER – ASPA „Radu Lăcătușu”. Lucrările s-au desfășurat la Centrul de Dezvoltare Durabilă „Ţara Haţegului-Retezat” al Academiei Române, în perioada 26-30 iulie. La eveniment au participat reputați profesori universitari și cercetători de la mai multe universități din țară...










































