Autoritățile locale de la Uricani informează că în programul derulării activităților organizate aici cu ocazia Zilei Internaționala a Profesorilor, au fost operate unele mici modificări, acestea fiind determinate de greva profesorilor. Astfel, a fost decisă anularea concursurilor sportive (role , cros etc ) precum și concursurile de desene pe asfalt, care erau programate a se...
Author: Tiberiu Vințan (Tiberiu Vințan)
Rezultate bune pentru arcașii din Aninoasa la ”Cupa Casei Regale”
Ediția a III-a a evenimentului sportivă de gală ”Cupa Casei Regale”, organizat de Federația Română de Tir cu Arcul (FRTA) sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu s-a bucurat de atenție din partea sportivilor din țară și anul acesta, la cea de-a III-a ediție. Evenimentul sportiv a avut loc în perioada 26 –...
Tudor Sima din Petroșani e anul acesta ”Micul Prinț” de la Chișinău
Talentul și pasiunea pentru muzică a tinerilor artiști din cadrul Asociației Culturale ”Lirica” din Petroșani este deja demonstrat în zecile de evenimente în care elevii profesorului Tiberiu Coconeț, președintele acestei asociații și inimos dascăl șlefuitor de talente, sunt invitați să participe, atât în Valea Jiului cât și în diverse alte locuri din țară sau chiar...
Hunedoreni în noul Cabinet al Guvernatorului District Lions 124 România
Profesorul Marin Florin Ilieș, directorul Colegiului Național ”Decebal” din Deva și lider al Lions Club ”Sarmizegetusa” din municipiul Deva a fost ales în calitatea de președinte al Districtului 124 România al apreciatului club. Decizia a fost luată de delegații Lions din întreaga țară, la Convenția Naționale Lions Clubs District 124 România, care s-a desfășurat în...
PSD Lupeni, organizația faptelor bune!
Pare-se că membri Organizației municipale Lupeni a Partidului Social Democrat au înțeles foarte bine lecția solidarității, care constituie unul din fundamentele pe care a fost construit statutul acestei formațiuni politice. Așa se face că, în ultimii ani, auzim constant și tot mai des despre acțiunile membrilor PSD Lupeni menite să vină în sprijinul unor cetățeni...
Călătorie în universul magic al copilăriei, de 1 Iunie, la Lupeni
Cu convingerea că atunci când vine vorba despre copii, atitudinea și acțiunea întregii comunități trebuie să fie una care să corespundă așteptărilor acestora, Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni și-au propus să-i invite pe cei mici, cu prilejul Zilei Internaționale a Copiilor, într-o călătorie în universul magic al copilăriei. ”Iată cum vom sărbători „Ziua...
La Uricani, anul acesta sărbătorile dedicate celor mici devin ”Zilele Copiilor”
Împreună cu colegii consilieri Clipici Gheorghe, Stanci Jenica, Sanda Nicolae, Moraru Vasile-Daniel, Boroghină Alin, Pavel Dreghici-Vasile, Pătrășcoiu Vasile, Calotă Ștefan Andrei, Crișan Ion și Cureș Liliana și cu viceprimarul Corneliu Braia, primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu au considerat că o sărbătoare dedicată cu adevărat copiilor din acest oraș nu poate fi derulată doar pe parcursul...
”Povestea copacului Tils”, cartea Mariei Șandru inspirată din Ținutul Momârlanilor, a fost lansată la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023
Maria Șandru este elevă în ciclul gimnazial la o școală din Capitală și, în același timp, este ambasadoare a protejării mediului înconjurător. Rădăcinile ei sunt însă în Valea Jiului, în frumoasa zonă etno-folclorică a Uricaniului, acolo unde trăiesc bunicii săi și unde mama sa, Claudia Șandru duce mai departe, cu migală și pasiune, tradițiile Ținutului...
Fantastica poveste a ”Pădurii de după școală” istorisită de adolescenta Ingrid Burcea, în cartea de debut a acesteia, care va fi lansată de Ziua Copilului la Vulcan
În avanpremiera activităților dedicate Zilei Copiilor, la Vulcan va avea loc miercuri, 31 mai 2023, de la ora 15,30 un alt eveniment de excepție organizat de Casa de editură Exclusiv și Primăria municipiului Vulcan. Este vorba despre lansarea de volumului de debut al tinerei scriitoare Ingrid Ionela Burcea, elevă a Școlii gimnaziale nr. 5 din...
Alpinistul Adrian Ahrițculesei a primit distincția de ”Cetățean de onoare” al municipiului Petroșani
Temerarul alpinist Adrian Ahrițculesei, optometristul din Petroșani care a reușit, în ultimii ani, să ducă la bun sfârșit Circuitul celor șapte vulcani, devenind astfel primul bărbat din România care a urcat pe cei mai înalți șapte vulcani ai lumii și unul dintre cei doar 30 de oameni din lume care reușit o astfel de perfomanță...
Ziua Eroilor în Panteonul de la Țebea
Sunt multe locuri în județul nostru în care sacrificiul eroilor căzuți în războialele secolului XX este vizibil în crucile de piatră în fața cărora ne plecăm frunțile an de an, în Sfânta zi a Înălțării Domnului, în care cinstim memoria bravilor noștri eroi. Unul dintre cele mai însemnate astfel de locuri este la Complexul Muzeal...
”Incursiune în imagini în istoria Lupeniului”, cu fotografii de epocă și premii pentru seniorii localității
Vernisajul expoziției ”Incursiune în imagini în istoria Lupeniului”, un alt eveniment de excepție derulat la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni, chiar cu prilejul Zilei Eroilor (25 mai 2023) s-a bucurat nu doar de o mare audiență, ci și de un public pe măsură. Asta deoarece, potrivit unei inițiative a primarului Lucian Resmeriță, tot cu acest...
Cultul Eroilor, o manifestare sacră derulată la Vulcan întotdeauna cu emoție și patriotism
Păstrarea tradiției de comemorare a memoriei tuturor eroilor români, la momentul sacru al Înălțării Domnului, este și rămâne pentru cetățenii din Vulcan și pentru administrația publică locală deopotrivă, o datorie importantă, un prilej cu totul special din calendarul fiecărui an, de aducere aminte a momentelor istorice care au dat națiunii române printr-un traseu plin de...
Petrilenii au celebrat cu credință și respect, Ziua Eroilor
În fiecare an, la 40 de zile de la Paște, eroii care au căzut pe front, în marile războaie mondiale ale secolului trecut, pentru țară și pentru popor, sunt omagiați și de comunitatea petrileană. La fel s-a întâmplat și anul acesta la Petrila, acolo unde reprezentanții Administrației Publice Locale, cetățeni ai orașului dar și numeroși...
Ziua Eroilor, sărbătoare întru credință și recunoștință la Uricani
Pentru uricănenii ortodocşi, sărbătoarea Înălţării Domnului – Ispasul şi Ziua Eroilor au o însemnătate ceva mai aparte, având în vedere că această sărbătoare a creştinătăţii este şi zi de hram la vechea biserică ortodoxă a oraşului. Aici, în curtea sfântului lăcaş, unde se află şi mormintele eroilor uricăneni căzuți în marile războaie ale secolului trecut,...
La Lupeni s-a demonstrat și în acest an că eroii nu mor niciodată !
Bunul Dumnezeu a ținut cu cei care au vrut ca și în acest an, de Ziua Eroilor, să fie prezenți la ceremoniile organizate la Lupeni de autoritățile publice locale pentru a marca acest eveniment esențial din viața comunității locale, dublat desigur de marea sărbătoare creștină a Înălțării Domnului. Așa se face că pe toată perioada...
Valea Jiului are o vicecampioană națională la Olimpiada de Șah pentru liceeni
Pasionată și talentată jucătoare de șah, cu multiple rezultate valoroase obținute în competițiile sportive de nivel regional, național și internațional, tânăra șahistă Oana Șchiopu din Valea Jiului mai adaugă, în aceste zile, un prețios trofeu în palmaresul său sportiv. De data aceasta este vorba despre titlul de vicecampioană națională obținut în cadrul Olimpiadei Naționale de...
Premii pentru câștigătorii concursului „Trofeul Micului Cititor”, în avanpremiera Zilei Copilului, la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”
An de an, în preajma zilei de 1 iunie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, un atractiv eveniment cultural prin care sunt premiați câștigătorii concursului „Trofeul Micului Cititor”. Anul acesta, festivitatea de premiere va avea loc în ziua de 31 mai 2023, ora 1000, la Centrul Cultural „Drăgan...
Ziua Eroilor va fi marcată în 25 mai 2023 în Complexul de Monumente Țebea
Consiliul Județean Hunedoara și Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara organizează joi, 25.05.2023, manifestări dedicate Zilei Eroilor – Înălțarea Domnului. Evenimentul se va desfășura în Complexul de Monumente Țebea, începând cu ora 12:30. Ziua Eroilor este sărbătoarea națională a României pentru comemorarea celor care și-au pierdut viața în timp ce...
Sprijin pentru investitorii locali din Vulcan în accesarea programelor finanțate din fonduri europene
La sediul Primăriei municipiului Vulcan a avut loc marți, 23 mai 2023 o întâlnire a reprezentanților unor societăți comerciale din municipiul Vulcan cu o firmă de consultanță în accesarea fondurilor europene. Evenimentul a fost intermediat de primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu care precizează că sprijinul acordat de administrația locală mediului de afaceri din localitate este...
Concurs cu premii pentru copii la Restaurantul ”Number One” din Petrila
Apreciatul restaurant-pizzerie ”Number One” din Petrila organizează, în întâmpinarea Zilei Internaționale a Copiilor – 1 Iunie, o serie de concursuri cu premii care-i au ca destinatari chiar pe tinerii și adolescenții din Petrila. Potrivit proprietarului restaurantului ”Number One”, Georg Sîmzian, scopul acestor concursuri este acela de a stimula creativitatea, originalitatea și latura artistică a copiilor...
Managerul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” a fost ales președinte interimar al comisiei managerilor de biblioteci județene din România
Prezența deosebit de activă în viața comunităților locale din județul Hunedoara a Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva este, fără îndoială, și un rod al implicării managerului acestei apreciate instituții de cultură, Ioan Sebastian Bara. Iar acest lucru a fost remarcat nu doar de către prietenii Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” și de conducerea CJH, în subordinea...
Apa Serv Valea Jiului prezentă la Forumul Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” 2023
La Sibiu au început astăzi lucrările Forumului Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” 2023. Evenimentul este organizat de Asociația Română a Apei și SC Apă Canal Sibiu SA și se vor desfășura până la finalul acestei săptămâni, când este programat să se desfășoare, tot aici, și Expoziția de Specialitate “ExpoApa”, cel mai important eveniment expozițional...
Vești bune pentru vulcăneni: vin bani pentru modernizarea străzii Romană și accesul străzii Platoului
Vin vești bune pentru vulcănenii care locuiesc în principal în zona centrală a municipiului Vulcan, pe străzile Romană și Platoului. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu a semnat astăzi, la București, contractul de finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții: “Modernizarea străzi și alei și alei pietonale str. Romană și accesul străzii Platoului”, în cadrul Programului Național de Investiții Anghel...
Eroii, seniorii și istoria Lupeniului, omagiați la unison la sărbătoarea Înălțării Domnului
Sărbătoare creștină de mare însemnătate în lumea ortodoxiei, Înălțarea Domnului a devenit, de mai bine de un secol, o sărbătoare sinonimă cu omagierea Eroilor Națiunii Române, a celor care îndeosebi în marile conflagrații mondiale ale secolului XX dar nu numai, au adus jertfă de sânge pentru libertatea și independența românilor. Evenimentul va fi marcat și...
”Pune produse pe raft”, o nouă carte semnată Alex Printz, lansată la Târgul Național Imobiliar de la București
În seria evenimentelor care au avut loc la finalul săptămânii la București, la Târgul Național Imobiliar găzduit la Palatul Parlamentului, se numără și o nouă carte lansată de Alex Printz, carte apărută recent sub egida Casei de Editură Exclusiv. ”Pune produse pe raft” este o carte de buzunar care ajută orice specialist în domeniul imobiliar,...
Lucrări de reparații și reabilitări pe domeniul public al municipiului Vulcan, apreciate de cetățeni
Aspectele semnalate de cetățeni, cu privire la diverse probleme editar-gospodărești nu sunt indiferente edililor din municipiul Vulcan. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că, atât în programul de audiențe, cât și în contactul permanent pe care-l are în oraș cu cetățenii, este permanent la curent cu solicitările acestora, iar cele mai multe din aspectele semnalate...
Au început lucrările la construirea noului pod rutier peste Jiu la Petrila
Construcția unui pod peste Jiul de Est care să facă legătura din drumul național 66 (E79) către șoseaua de centură a orașului Petrila era o mai veche dorință a autorităților publice locale din această localitate. În acest scop, Primăria orașului Petrila și Consiliul județean s-au asociat în vederea depunerii în comun a cererii de finanțare...
”Lecție de poezie” la Chișinău, cu lansarea volumului ”Sofisme surdomute” al Mirelei Cocheci
Emblematicul eveniment cultural derulat sub genericul ”Lecția de poezie” de către Societatea Culturală Apollon-România, condusă de scriitorul George Călin a ajuns, zilele acestea, în premieră, la Chișinău, în Republica Moldova. Evenimentul literar, care se înscrie în cadrul Festivalului-Concurs Internaţional de poezie, proză şi grafică „Nicolae Dabija – Tăcerea răstignită”, ediţia a III -a, organizat de...
Regal sportiv la ”Cupa Parâng 2023” la gimnastică aerobică de la Petroșani
Eveniment de tradiție în calendarul competițiilor sportive din Valea Jiului, concursul regional de gimnastică aerobică ”Cupa Parâng”, desfășurat sâmbătă, 20 mai 2023 la sala de sport a Colegiului ”Hermes” din Petroșani a oferit publicului un veritabil regal sportiv. Câteva sute de tineri sportivi, de la cercurile de gimnastică aerobică ale Cluburilor și Palatelor Copiilor din...
Potențial creativ nelimitat al tinerilor pasionați de robotică la ,,Hackathon AlphaBit”, la Exploatarea Culturală Petrila
„Hackathon”-ul dedicat cluburilor de robotică de la școlile din județul Hunedoara, găzduit la finalul săptămânii în perimetrul Exploatării Culturale Petrila, s-a dovedit a fi cu adevărat un succes. ”Așa cum îi cunosc eu pe liceeni pasionați de robotică din județul Hunedoara, nu mă îndoiam că primul Hachatron de robotică organizat la fosta Mină Petrila va...
Lucrări de reabilitare la alte blocuri de locuințe sociale din municipiul Lupeni
Primăria municipiului Lupeni a demarat, de curând, o serie de lucrări de investiții care au drept scop reabilitarea altor două blocuri de locuințe sociale de pe raza localității. Mai exact, este vorba despre blocurile sociale de pe străzile Revoluției și Avram Iancu din municipiul Lupeni. După cum informează primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, aici au...
Invitație în Straja, la Hramul Schitului ”Sfinții Impărați Constantin și Elena”
La finalul acestei săptămâni, mai exact în data de 21 mai 2023, odată cu sărbătoarea creștință a Sfinților Constantin și Elena, credincioșii din Valea Jiului prăznuiesc și Hramul schitului ortodox ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din stațiunea turistiucă Straja Lupeni. Evenimentul va fi marcat și în acest an la schitul din munte, în cadrul unei...
Județul Hunedoara este primul din Transilvania la contractarea proiectelor cu finanțare europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a primit în această după-amiază vizita secretarului de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Csilla Hegedüs. În cadrul unei conferințe de presă desfășurată la sediul Consiliului Județean Hunedoara, secretarul de stat și președintele CJ Hunedoara au vorbit despre proiectele care se derulează, în prezent, în județul Hunedoara,...
O nouă ediție a Târgului European al Castelelor” își deschide porțile la Hunedoara în 26-27 mai 2023
Ediția a VIII-a a Târgului European al Castelelor își deschide porțile la Hunedoara în zilele de 26 și 27 mai 2023. Evenimentul va avea loc curtea exterioară a Castelului Corvinilor unde reprezentanți ai celor mai importante obiective turistice de acest fel (cetăţi, castele şi muzee) din toată ţara se prezintă publicului în standuri dedicate. Manifestarea...
”Cântăm pentru viață”, spectacol caritabil al copiilor de la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani
Elevii Școlii gimnaziale ”I.G. Duca” din municipiul Petroșani, reuniți în Clubul IMPACT Pride of Petroșani, derulează și în acest an proiectul caritabil intitulat ”Cântăm pentru viață”. Acesta aduce în atenția comunității locale un spectacol artistic maraton, derulat pe o perioadă de 3 săptămâni, în fiecare duminică a lunii mai, spectacolul fiind destinat celebrării vieții, a...
Frumoasa Europă a tinerilor de la Liceul ”Mihai Viteazu” din Vulcan
În seria activităților didactice inedite, ca completează programa școlară aducându-le tinerilor liceeni de la Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazu” din municipiul Vulcan oportunitatea de a învăța o serie de lucruri noi și utile ”din joacă”, activitatea derulată aici constant, de mai bine de un deceniu, pentru a marca Ziua Europei, este una dintre cele mai apreciate,...
Au început lucrările de modernizare a Liceului Tehnologic Lupeni
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță informează că, de curând, au demarat lucrările pe șantierul unei alte importante lucrări de infrastructură în domeniul educațional, de pe raza acestei localități. Este vorba despre modernizarea și dotarea, cu fonduri europene, a Liceului Tehnologic Lupeni. Cu toate că demersurile municipalității din Lupeni privind reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic din...
Apel umanitar lansat de Vasile Jurca, primarul orașului Petrila
Două familii din orașul Petrila au rămas fără agoniseala de-o viață și fără un acoperiș deasupra capului, după ce un incendiu devastator le-a mistuit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, locuințele. Oamenii sunt nevoiți acum să reclădească totul de la zero, însă propriile econom și sprijinul social pe care autoritățile locale din orașul Petrila îl...
Baza sportivă ”Anena” din Aninoasa a găzduit ”Cupa României” la Tir cu Arcul
În perioada 12 – 14 mai 2023 s-au desfășurat la Baza sportivă ”Anena” de la Aninoasa, întrecerile unei noi ediții a ”Cupei României” la Tir cu Arcul. Întrecerile au adus la linia de start nu mai puțin de 72 de sportivi reprezentând cluburile sportive: SCM Deva, Crișul Oradea, CSO Aninoasa, CSM Iași, ACS Arcașii Mureșului,...
Implementarea proiectelor europene de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa în analiză la fața locului
O vizită de lucru a membrilor celor două Unități de Implementare a Proiectului (UIP) din cadrul Consiliului Județean Hunedoara la Sarmizegetusa Ulpia Traiana a avut loc marți, 16 mai 2023, cu scopul de a clarifica unele aspecte care țin de elaborarea documentațiilor necesare implementării celor două proiecte. În această etapă, se lucrează la elaborarea Planului...
”Drag de cântec românesc” la Lupeni
Finalul acestei săptămâni se anunță a fi unul cu ”Drag de cântec românesc” în municipiul Lupeni, acolo unde oamenii sunt așteptați la un maraton de trei zile cu cântec, joc și voie bună, la prima manifestare artistică în aer liber din acest an. Timp de trie zile, de vineri, 19 mai și până duminică, 21...
Elevi ai Liceului Teoretic ”Mircea Eliade” din Lupeni, ”parlamentari” pentru o zi
Mai mulți elevi ai Liceului Teoretic ”Mircea Eliade ” din municipiul Lupeni, însoțiți de profesori au experimentat, preț de o zi, ce înseamnă să fii parlamentar. Aceștia au făcut o vizită la Palatul Parlamentului, unde au avut ocazia să învețe, în mod practic, o serie de elemente care țin de politică și activitatea parlamentarilor în...
Ediția aniversară a Simpozionului Național Studențesc ”Geoecologia” a fost un real succes
Cel mai cunoscut din seria simpozioanelor naționale studențești care au loc, în mod tradițional, în această perioadă, la Universitatea din Petroșani, ”Geoecologia” a fost și de această dată unul de real succes. Desfășurat în perioada 12-13 mai 2023 în organizarea Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani, Simpozionul Național Studențesc GEOECOLOGIA a ajuns la cea...
INSEMEX Petroșani, participant și premiant la „EuroInvent” 2023
O nouă ediție a Expoziției Europene de Creativitate și Inovație „EuroInvent” 2023 s-a desfășurat, în perioada 11-13 mai 2023 la Iași. Evenimentul, ajuns la ediția cu numărul XV a fost organizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Forumul Inventatorilor Români, în parteneriat cu Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan...
Alte ”familii de aur” ale Petroșaniului sărbătorite cu prilejul Zilei Familiei
Ce alt mod mai potrivit de a sărbători Ziua Familiei poate fi decât acela în care familiile model ale unei comunități sunt adunate laolaltă pentru a primi aplauze, flori și gânduri bune din partea tuturor celor care prețuiesc valorile vieții în familie. La Petroșani, de ani buni a devenit o frumoasă tradiție a sărbătoririi și...
Secretul longevității în viața de familie dezvăluit de familiile petrilene premiate de Ziua Familiei
Fiecare întâlnire a liderilor comunității locale din orașul Petrila cu acele familii care au adunat în buchetul vieții lor 50 de ani de căsnicie sau chiar 60 de ani de viață în familie este una sub semnul respectului profund al administrației pentru aceștia și al admirației întregii comunități petrilene. Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca recunoaște,...
Noi investiții la Lupeni pentru modernizarea iluminatului public
Optimizarea costurilor cu energia și creșterea calității serviciilor de iluminat public constituie preocupări aflate pe agenda activităților administrației locale de la Lupeni și în anul 2023. Potrivit primarului Lucian Resmeriță, în acest an sunt prevăzute, la acest capitol de investiții, lucrări de demontare a vechilor lămpi stradale cu sodiu și montarea de lămpi stradale moderne,...
Transport ecologic pentru personalul Apa Serv Valea Jiului, cu mașini electrice
În seria măsurilor luate pentru optimizarea costurilor cu energia și carburanții, Apa Serv Valea Jiului a luat decizia de a trece transportul personalului între secțiile companiei din toate localitățile Văii Jiului pe mijloace de transport nepoluante. În acest sens, a fost deja recepționată și pusă înm circulație o primă mașină electrică, din cele două prevăzute...
Fotbalul, sport și distracție în familie și în comunitate, la Petroșani
Nu mai puțin de 52 de familii din Valea Jiului au răspuns provocării lansate de CSM Jiul Petroșani, ACS Damian Militaru, AJF și Primăria municipiului Petroșani, înscriindu-se în competiția de mini-fotbal ”Fotbal în familie!”, organizată în week-end, la Petroșani. Alți peste 100 de participanți au îndeplinit rolul de suporteri, împreună, cu toții, reușind să demonstreze...
















































